5 noiembrie 2011

Preşedintele Traian Băsescu, asemenea unui dictator care se respectă, a negat justiţia ca putere independentă în statul român

Atacurile lui Traian Băsescu la adresa justiției reprezintă încă o dată o nepermisă imixtiune în activitatea justiției. Traian Băsescu spune un lucru extrem de grav, anume că justiţia nu ar mai trebui să aplice legea sau să o aplice facultativ în funcţie de calculele puterii.

Toţi dictatorii, în primul an când s-au instalat la putere au avut cea mai mare problemă cu justiţia, dictatorilor nu le plac judecătorii independenţi, nu le plac instanţele şi le convin tribunalele poporului, le convin de asemenea serviciile secrete.

Deputat Ciprian Dobre:

Practic, preşedintele Traian Băsescu, asemenea unui dictator care se respectă, a negat justiţia ca putere independentă în statul român. Chemarea justiţiei, menirea ei în interiorul statului de drept este tocmai cenzurarea actelor Executivului şi cenzurarea actelor Legislativului, atunci când ele nu sunt în conformitate cu legea. Noi în ce sistem de stat ne aflăm? Cu două puteri? Preşedenţia şi cu Guvernul?

Nu justiţia s-a pus în situații delicate, aşa cum spune Traian Băsescu, ci guvernul atunci când a luat măsuri aberante de tăiere a veniturilor și alte politici neconforme cu legea. Nu justiţia creează probleme financiare, ci incompetenţa și corupţia puterii.

Deputat Ciprian Dobre:

Această declaraţie a preşedintelui este încă una aptă să conducă la o eventuală suspendare a acestuia în momentul în care USL va avea majoritate. Negarea independenţei justiţie şi a rolului său în stat este o încălcare gravă a Constituţiei şi a ordinii de drept.

Fiecare cetățean este îndreptăţit să se adreseze justiţiei atunci când consideră că drepturile i-au fost încălcate. Iar justiţia judecă în baza legilor. Aici nu discutăm calitatea actului de justiţie, ci de faptul că intervenţia preşedintelui duce la subminarea competențelor puterii judecătoreşti.

În mod deliberat nu se pun în executare hotărâri pronunţate de judecători sub imperativul imposibilității de plată. Puterea judecătorească nu are datoria de a se interesa de posibilitățile de plată ale niciunui debitor, inclusiv ale statului. Instanța judecă dacă un drept reclamat, pretins a fi încălcat, a fost cu adevărat încălcat sau nu. Și dacă da, pronunță soluția de obligare la plata de despăgubiri.

Justificarea de tip „nu plătim pentru că nu avem bani” este inadmisibilă și este o dovadă de iresponsabilitate. Pe acest principiu și firmele private ar putea spune la fel de bine „nu plătim impozite pentru că nu avem bani”. Iar fiecare cetățean ar putea să nu-și mai achite datoriile la întreținere, utilități sau să le amâne cu vreo câțiva ani pentru că nu are cu ce plăti.

Deputat Ciprian Dobre:

Legea se respectă, hotărârile judecătoreşti sunt lege!

Spune-ti parerea!







Audiente PNL Mures
Cum devin membru?
Ciprian Dobre
Comitetul Nationa de Coordonare a Comisilor de Specialitate PNL
Pui Sebastian
Crin Antonescu
Tineretul National Liberal Mures